Adrian Mutu are probleme cu Fiscul italian

Adrian Mutu are probleme cu Fiscul italian

Adrian Mutu, actual jucător la ASA Târgu Mureș se află pe lista celor anchetați de poliția financiară din Italia în cazul dosarului de evaziune fiscală ''Offside'' început la Napoli, în anul 2012, potrivit Mediafax.

Pe lista publicată de către Gazetta dello Sport cu jucătorii cercetați în cadrul anchetei fiscale se observă și numele lui Adrian Mutu, care este supus cercetărilor alături de alți 15 jucători în cadrul operațiunii ''Fuorigioco'' condusă de procuratura din Napoli.

Potrivit jurnaliștilor italieni cei 16 fotbaliști implicați în rețeaua de evaziune fiscală sunt: Gustavo German Denis, Quintero, Adrian Mutu, Ciro Immobile, Matteo Paro, Hernan Crespo, Pasquale Foggia, Antonio Nocerino, Marek Jankulovski, Cristian Chavez, Inacio David Fideleff, Ivan Ezequiel Lavezzi, Gabriel Paletta, Emanuele Calaio, Cristian Molinaro, Rios Pavon și Diego Alberto Milito.

Mai mult, printre cei urmăriți se află și impresarul lui Mutu, Alessandro Moggi dar și președinți ai cluburilor italiene AC Milan, Lazio, Napoli.

Poliția italiană a efectuat percheziții la  sediile celor 35 de cluburi italiene din primele două divizii printre care AC Milan, Lazio Roma și SSC Napoli, unde au fost puse sub sechestru mai multe bunuri în valoare de 12 milioane de euro. Cazul de evaziune fiscală a fost înregistrat în urma unor măsuri ilegale de a nu permite statului italian să încaseze taxele provenite din tranzacţiile comerciale privind transferurile de jucători. Mai mulți procurori au descoperit  o reţea în care erau implicate 35 de cluburi din Serie A şi B, dar și alte peste 100 de persoane.

 Fotbalistul Adrian Mutu s-a remarcat în Italia pentru cluburile Internazionale Milano, Hellas Verona, Parma, Juventus Torino, Fiorentina și Cesena. Acesta este în prezent atacant la ASA Târgu Mureș și speră  că va ajunge în vară să fie selecționat de Anghel Iordănescu în lotul pentru EURO 2016.

 

 

Surse: prosport.ro, mediafax.ro.newsdiaspora.ro.

 

 

 

 


 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus