Aplicaţia SkinVision, care funcţionează ca un selfie, ar putea salva vieţi

Aplicaţia SkinVision, care funcţionează ca un selfie, ar putea salva vieţi

SkinVision se numeşte aplicaţia care funcţionează ca un selfie făcut cu un telefon mobil. Deşi nu poate substitui medicul, aplicaţia este un instrument de analiză a cărei scop este să depisteze la timp aluniţele suspecte de pe corpul uman.

O publicaţie americană, Business Insider, a scris despre aplicaţia creată de o echipă de români: "O aplicaţie concepută de o echipă de la o universitate din România, denumită SkinVision, oferă o nouă armă împotriva bolii." Aplicaţia creată de compania SkinVision se instalează pe telefonul mobil şi printr-un simplu selfie poate fi detectat melanomul iar precizia este de 80%. Aluniţele suspecte sunt detectate pe corp cu ajutorul unor algoritmi şi, conform lui Mircea Popa, cofondator SkinVision, în viitor va servi mai multor nevoi: "Noi încercăm să ne adresăm tuturor oamenilor care au probleme cu pielea şi care vor să se ducă la dermatolog. Vrem să facem produse nevoile lor, nu numai ale celor cu alunițe.”

Echipa de cercetători formată din medici, matematicieni şi programatori lucrează continuu la îmbunătăţirea ofertei aplicaţiei de când aceasta a fost lansată în anul 2011. Aplicaţia, care este un instrument de evaluare, nu de diagnostic, este disponibilă pentru Android şi iOS şi la nivel mondial a fost descărcată pe telefoane mobile de aproximativ 500.000 de ori.

"Aplicaţia nu este concepută pentru a înlocui opinia unui expert medical sau a substitui consultarea unui medic, ci, în schimb, oferă un instrument de analiză şi de urmărire a aluniţelor, la nivel profesional, ajutându-i pe oameni să se pregătească pentru întâlnirile cu medicul, având propria galerie de imagini personale”, a explicat Dick Uyttewaal, CEO SkinVision.

Deşi managementul companiei SkinVision se află în Amsterdam, două treimi din cei 40 de angajaţi sunt în Cluj-Napoca şi în Bucureşti. SkinVision s-a folosit de tehnologie şi de faptul că oamenii iubesc selfi-urile pentru a face dintr-un smartphone un detector de cancer.

 

Sursa: semneletimpului.ro, sciencedump.com

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus