Augustin Lazăr despre dosarul Hexi: Vom avea o soluție probabil până la sfârșitul anului sau în primele zile ale anului următor

Augustin Lazăr despre dosarul Hexi: Vom avea o soluție probabil până la sfârșitul anului sau în primele zile ale anului următor

Ancheta în dosarul Hexi Pharma, va fi finalizată cel târziu în primele zile ale anului 2017; după declarația procurorului general al României. Sunt în proces de derulare alte teste la dezinfectanții Hexi, după ce în luna august Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție afirma că rezultatele primelor teste de eficacitate sunt variate.

Comunicatul trimis în august de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte preciza: "Până în acest stadiu al anchetei, în baza actelor de urmărire penală dispuse de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică în cauza mai sus menționată, au fost efectuate o serie de acte procedurale, precum audieri de persoane, ridicări de acte și probe, efectuarea unor constatări asupra produselor Hexi Pharma, respectiv a unor teste atât asupra concentrației substanțelor active, cât și teste privind eficacitatea microbiologică. Rezultatele testelor de eficacitate efectuate până în prezent sunt variate. Având în vedere că este în curs de efectuare o altă serie de teste de microbiologie, de eficacitate, în vederea verificării tuturor dezinfectanților ce fac obiectul cauzei, numai la finalizarea tuturor constatărilor dispuse se va putea face o evaluare de ansamblu a situației de fapt care să fie lămuritoare."

Joi, 12 decembrie, procurorul general a vorbit înainte de ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii despre termenul anchetei în acest dosar. Augustin Lazăr a declarat că ”Acest dosar este în faza de finalizare și vom avea o soluție probabil până la sfârșitul anului sau în primele zile ale anului următor."

Soluția dispusă în această cauză trebuie să aibă în vedere ”atât rezultatele testelor și probele administrate până în prezent, cât și pe cele aflate în curs de derulare, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală, pe parcursul urmăririi penale, procurorii administrează probele atât în acuzare, cât și în apărare”, arată PÎCCJ.

Dezinfectanții Hexi Pharma erau diluați, potrivit rezultatului unei testări făcute în Cehia. Dar și reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii declarau înainte de efectuarea testelor că au fost diluate și cu 2000% unele produse Hexi.

 

 

Sursa: agerpres, sursata.ro

Sus