Băncile avertizează că unul dintre efectele legii dării în plată va fi înghețarea creditării

bnr

Preşedintele Asociaţiei României a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu, a avertizat că odată cu intrarea în vigoare a legii dării în plată băncile vor înăsprii condițiile de creditare și vor majora costurile creditelor. În opinia acestuia va fi important pentru cei ce nu vor mai reuși să ia credite anul viitor să identifice corect cauza acestui fapt. În plus, el a recunoscut că băncile au pierdut lupta în fața opiniei publice în ceea ce privește oportunitatea acestui act legislativ.

„Noi credem că bătălia mediatică, populistă este cumva pierdută de bănci. Nu cred că am reuşit să comunicăm foarte bine pe acest subiect. Este o vină pe care trebuie să ne-o asumăm. Cred că am picat într-o formă de lipsă de credibilitate şi de aceea mesajul nostru nu a penetrat. Ce mai putem face? Să ne facem datoria şi să avertizăm în legătură cu posibilul impact viitor. Noi ştim că majoritatea tăcută se va trezi şi va întreba: de ce nu am acces la credit, de ce cresc ratele la credite? Momentul acela nu aş vrea să ni-l asumăm tot noi, băncile. Este momentul generat de această dezbatere şi de lipsa de pro­por­ţio­nalitate între vocea noastră şi cre­dibilitatea vocii noastre, şi vocea cealaltă“, a declarat acesta pentru Ziarul Financiar.

Legea dării în plată a fost aprobată de Senatul României, și se va aplica pentru cre­di­tele cu garanţie imobiliară mai mici de 150.000 de euro. Ea va fi discutată săptă­mâ­na viitoare în Camera Deputaţilor, care va avea ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte proiectul de act normativ.

Băncile nu doar că au avertizat că vor ma­jo­ra avansul la creditele ipotecare dacă va fi aprobată legea privind darea în plată a imobilelor de către Parlament, dar trei bănci – Raiffeisen, Bancpost şi Banca Ro­mânească au decis să majoreze deja avansul pentru acest tip de credite.

Sursa: Ziarul Financiar

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus