Bucureştiul va avea un nou patinoar cu bazin semiolimpic

Bucureşti-ul va avea un nou patinoar cu bazin semiolimpic

Anul acesta se dă startul lucrărilor la noul patinoar Mihai Flamaropol şi incinta sa va găzdui pe lângă patinoar şi un bazin semiolimpic, săli de fitness,o zonă de spa cu terasă exterioară, un teren de sport, o cafenea şi un restaurant panoramic cu terasă.

Lucrările la noul patinoar ar fi trebuit să înceapă încă din 2015 când au fost alocaţi 8,4 milioane lei pentru acest proiect însă datorită faptului că rezultatul licitaţiei cu firmele de construcţii câştigătoare a fost contestat de două ori, după 9 luni s-a soluţionat conflictul şi a fost amânată construcţia. Potrivit Gândul, va fi alocată o sumă nouă pentru pationarul Mihai Flamaropol în bugetul pe anul 2016.

Alex Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei a declarat despre acest nou proiect:"Procedura de obţinere a autorizaţiei de demolare a vechiului patinoar este aproape finalizată. Când va fi emisă, vom demara lucrările de demolare, iar până la sfârşitul acestui an vor începe şi lucrările de construcţie la noul patinoar". Lucrările de proiectare şi execuţie vor fi realizate de Asocierea SC Uti Grup SA şi Astaldi Spa, şi costă 123 milioane lei cu TVA (27, 8 milioane euro).

Patinoarul va fi dotat cu un acoperiş prevăzut cu iarbă deasupra sub formă de relief artificial orientat spre lacul din vecinătate şi va cuprinde două corpuri de clădire. În corpul principal va fi amplasat patinoarul de dimensiuni olimpice care va fi atât sportiv cât şi de agrement. Patinoarul va avea toate facilităţile necesare pentru desfăşurarea competiţiilor sportive, incluzând vestiare, spaţii comerciale, loje VIP şi gradene pentru spectatori. În al doilea corp de clădire va fi bazinul semiolimpic, zona de spa, teren de sport, alături de cafenea şi un restaurant. Studiul de fezabilitate prevede că suprafaţa totală a construcţiei va fi de 22.600 metri pătraţi, cu o capacitate de 3.100 de locuri, dintre care 61 pentru persoane cu dizabilităţi; conform relatării Gândul. Deasemenea vor fi incluse peste 120 de locuri de parcare şi acoperişul va fi dotat cu un spaţiu pentru skating.

 

Sursa: gândul.info

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus