Care este sensul indignării morale?

cyrus

În anul 2013, Justine Sacco, director de comunicare al unei mari corporații, în timp ce călătorea de la New York către Africa de Sud s-a apucat să posteze o serie de mesaje pe contul ei de Twitter mai mult sau puțin serioase, dar cu o puternică tentă rasistă. În ultimul dintre acestea, postat chiar înainte de a se îmbarca în avion, aceasta scria „Merg în Africa. Sper să nu iau SIDA. Glumesc. Sunt albă!”. După cum notează NY Times, acest tweet nu doar că a facut-o celebră pe aceasta, devenid trend-ul nr.1 pe Twitter, dar efectiv i-a schimbat viața în mod radical: a trebuit să renunțe la vacanța din Africa atunci când angajații hotelurilor au anunțat că vor boicata șederea acesteia iar poliția a anunțat că nu-i poate garanta securitatea, compania la care lucra a concediat-o, notorietatea negativă a împiedicat-o să aibă relații personale și multe alte aspecte asemănătoare.

După cum o arată și acest exemplu avem, ca ființe umane, un apetit clar pentru indignarea morală. Suntem gata să ne criticăm prietenii, familia, colegii și mai ales persoanele publice atunci când considerăm că nu se comportă corect. Poate părea nerațional să ne indignăm atât de tare în legătură cu probleme ce nu ne privesc direct, dar este clar că fiecare din noi prețuim corectitudinea, dreptatea și vrem ca societatea în care trăim să reflecte aceste valori. Simțul comun ne spune că cei ce iau o poziție pentru aceste valori fac un gest de altruism.

Acest lucru este adevărat, cel puțin la nivelul cauzelor proxime. Dar așa cum arată numeroase studii din aria teoriei jocurilor evoluționară, domeniu ce studiază dinamica socială plecând de la o înțelegere economică a indivizilor și a alegerilor acestora, există un beneficiu economic în spatele acestor acte altruiste. Aceeași concluzie este susținută și de un articol recent publicat săptămâna aceasta în jurnalul academic Nature. Conform autorilor, acest tip de indignare morală joacă rolul unei forme de autoreclame: cei ce investesc timp și efort în a-i condamna ce deviază de la normele sociale câștigă în încredere din partea celorlalți indivizi.

Articolul se concentrează asupra unui paradox evoluționar: cum este posibil ca o tendință altruistă precum indignarea morală să evolueze dintr-un proces „egoist”, așa cum este evoluția naturală? O piesă importantă în acest puzzle este faptul că exprimarea indignării morale aduce beneficii individului, pe termen lung, prin crearea unei reputații pozitive.

Lucrarea conține un model teoretic al acestei teorii, ceea ce în acest domeniu este cunoscut sub denumirea de „semnal costisitor”. Acesta este un produs al procesului evoluționar des întâlnit în natură, exemplul clasic fiind coada bogat colorată a păunului. Cum doar păunii masculi cu gene bune pot produce asemenea ornamente extravagante – și pentru că necesită un consum semnificativ de resurse, funcționează asemenea unei reclame oneste a calității genetice pentru potențialii parteneri. Și în cazul nostru, se poate argumenta, că societatea produce o serie de obiecte cu costuri extravagante, dar care reprezintă un simbol al statutului sau a altor calități.

În aceeași logică poate fi înțeles și comportamentul de a aplica o pedeapsă celor ce încalcă normele sociale, prin faptul că semnalează o persoană de încredere. Deși acest comportament are costurile sale, în contextul social acesta poate fi urmat de beneficii ulterioare, în contextul în care alți indivizi observă acest comportament și vor decide să coopereze cu o persoană ce pare de încredere. În acest mod devine rațional pentru un individ să promoveze imaginea unei persoane de încredere prin aplicarea unui acest tip de pedepse celora ce deviază de la normele de corectitudine acceptate în soceitate.

Așa cum este caracteristic acestei arii de cercetare, și în acest articol aceste ipoteze sunt testate printr-o serie de experimente, jocuri ce modelează teoretic interacțiunea socială. Astfel, autorii au folosit o versiune a dilemei prizonierului cu n actori, cu posibilitatea aplicării de pedepse în care, într-adevăr actorii și-au dovedid atașamentul pentru normele sociale alegând să penalizeze indivizii ce nu jucau corect. Acest comportament s-a dovedit a fi rațional, pe parcursul interacțiunilor acești indivizi corecți beneficiând de încrederea celorlalți participanți, intrând în cele mai multe relații de cooperare iar la finalul experimentului având cele mai mari beneficii.

Trebuie subliniat că aceste concluzii reprezintă o teorie a evoluției și nu motivarea conștientă a deciziilor indivizilor. Nu înseamnă că persoanele ce aleg să exprime această indignare morală fac acest lucru din motive egoiste, ci teoria explică cum anume s-a dezvoltat și a supraviețuit acest tip de comportament.

Deși indignarea morală face parte din natura umană, trebuie ținut cont de faptul că tipul de pedeapsă pe care îl determină este cel mai bine explicat ca o reacție ce a evoluat de la ideea creșterii unei reputații personale și nu ca o reacție dreaptă sau proporțională cu gravitatea faptei, după cum și exemplul lui Justine Sacco ne arată.

Sursa: NY Times

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus