Copiii ignoră limita de vârstă atunci când își deschid conturi de socializare

Copiii ignoră limita de vârstă atunci când își deschid conturi de socializare

Mai mult de trei sferturi dintre copiii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani din Marea Britanie au conturi de social media, chiar dacă aceștia sunt sub limita de vârstă impusă de aceste site-uri, potrivit  unui sondaj realizat pentru programul de știri pentru copii, CBBC Newsround, cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet.

Majoritatea copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani folosesc rețelele de socializare, chiar dacă vârsta lor nu le permite să-și deschidă un cont. Rețelele de social media precum Facebook, Twitter, Instagram, Pinterest solicită titularilor de cont să aibă vârsta de cel puțin 13 ani. Dar, cu toate acestea s-a constatat că mai mult de trei sferturi dintre copiii de la școala primară folosesc cel puțin o rețea de socializare și nu-și dau vârsta reală. Dintre cei cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani există 96% care sunt amatori ai serviciilor de network.

Cea mai populată rețea de socializare în rândurile copiilor

Sondajul a aratat că cel mai utilizat site de socializare de către copiii cu vârste sub 13 ani este Facebook. Aproape 50% au recunoscut că au conturi pe această rețea socială. La fel și în cazul Instagram, despre care 41 % din tineri care au spus că utilizează serviciul de foto-sharing, distribuire de fotografii pe alte canale de socializare.

''Am solicitat ca utilizatorii să aibă vârsta de peste 13 ani și avem reguli clare și instrumente în aplicație pentru a ajuta oamenii să raporteze tot ceea ce îi face să se simtă inconfortabil. Prioritatea numărul unu este siguranța comunității online'',  a precizat un purtător de cuvânt al Instagram.

 Există siguranță pentru tineri pe site-urile de socializare?

Cele mai multe experiențe ale utilizatorilor s-au dovedit a fi pozitive, însă pentru adolescenții cu vârste între 13 și 18 ani, timpul petrecut pe rețelele de social media nu a fost tocmai favorabil, conform datelor unui sondaj realizat special cu prilejul Zilei Siguranței pe Internet. Doi din cinci tineri cu vârste între 16 și 18 ani au folosit social media pentru a răspândi bârfe sau pentru a transmite online cuvinte ofensatoare și nepoliticoase. În același timp, mai mult de jumătate din acești tineri au afirmat că s-au confruntat cu agresiuni și abuzuri online, fiind criticați pentru naționalitate, religie, orientarea sexuală sau anumite dizabilități.

Ce spun autoritățile despre potejarea copiilor în mediul online?

Peter Wanless, directorul executiv al Societății Naționale pentru Prevenirea Cruzimii în cazul copiilor (NSPCC) a declarat pentru BBC că industria internetului are datoria de a oferi condiții de siguranță pentru copii în mediul online. "Socializarea online este esențială pentru copii și tineri în ziua de astăzi, așa că este foarte îngrijorător faptul că atât de mulți sunt martorii sau se confruntă cu ura online", a precizat acesta.

Hannah Broadbent, de la Centrul pentru Siguranța Internetului din UK a precizat  în cadrul aceluiași post  de televiziune că este foarte important să li se arate copiilor alte lucruri creative și interesante, dar corespunzătoare pentru vârsta lor, pe care le pot face cu ajutorul tehnologiei digitale. 

Cu ocazia evenimentului Zilei Siguranței pe Internet din acest an, Google lansează un roadshow de siguranță online, un spectaol în stradă care se adrează unui număr de 10.000 de copii din școala primară, potrivit site-ului bbc.com.

 

Surse: Telegraph.co.uk, bbc.com.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus