Declaraţiile Ministrului Sănătăţii după tragedia bebeluşilor din Argeş

Declaraţiile Ministrului Sănătăţii după tragedia bebeluşilor din Argeş

Trei bebeluşi din Argeş au decedat în urma unei infecţii, cu cauze necunoscute încă, care a dus în cazul acestor copii la sindromul hemolitic uremic.

Ministrul Sănătății a emis o solicitare tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică județene prin care le cere să supravegheze strict situația epidemiologică şi să raporteze toate cazurile deosebite; anunţă Dcnews. În perioada 10-25 Martie 2016, Inspecția Sanitară de Stat va efectua, conform ordinului Ministrului, o acțiune de control în toate unitățile sanitare cu paturi publice și private.

Patriciu Achimaș Cadariu, Ministrul Sănătății a declarat luni în cadrul unei videoconferinţe cu directorii DSP-urilor din țară: "Ultimul eveniment din Argeș ne-a arătat că un întreg lanț de informații nu a funcționat. Vă atrag atenția că neraportarea sau neatenția poate costa vieți care nu mai pot fi aduse înapoi. Nu este cazul de a compromite descentralizarea, dar asta nu înseamnă să ne abandonăm pacienții în locuri unde nu pot primi tratament adecvat. Avem legislație pe care trebuie să o aplicăm. Fac un apel la dumneavoastră să vă gândiți că în spital se află un membru din familie sau un apropiat și atunci poate veți avea mai multă empatie și seriozitate în supravegherea și controlul sistemului sanitar din județ."

Ministrul a ţinut să sublinieze directorilor DSP: "Mă aștept ca aceste controale să fie tratate cu maximă responsabilitate, profesionalism și perseverență astfel încât, la sfârșitul perioadei de control managerii să aplice în mod corect prevederile normelor sanitare și să înțeleagă că respectarea acestora reprezintă o condiție esențială pentru pacienții tratați în unitățile sanitare." 

Ministerul Sănătăţii va transmite Inspecţiei Sanitare de stat până la data de 25.02.2016 planul, metodologia, responsabilităţile şi scopurile în legătură cu activitatea de control ce va avea loc în martie în spitale.

 

Sursa: dcnews.ro, voceatransilvaniei.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus