Explozie la o centrală industrială din Belgia

Explozie la o centrală industrială din Belgia

O centrală industrială pentru colectarea și tratarea deșeurilor din orașul belgian Anvers (Antwerp) a explodat puternic, vineri. Mai exact, explozia s-a produs într-un rezervor de stocare a deșeurilor. Locuitorii au fost îndrumați de autorități să nu iasă din casă pentru a evita fumul dens și negru degajat în aer, informează site-ul mediafax.ro.

Autoritățile locale au decis să blocheze traficul în zonă pentru a favoriza acțiunile de intervenție. De asemenea, aproape 60 de pompieri au ajuns în zona unde a avut loc explozia din cadrul centralei industriale a companiei Indaver, conform postului begian de televiziune, RTBF. 

Serviciul de pompieri din oraşul Anvers a anunțat că incidentul este "un dezastru local" şi a transmis locuitorilor să rămână în locuinţele lor și să țină geamurile închise din cauza cantităţii mari de fum degajat în urma catastrofei.

Administratorii companiei Indaver au precizat că nu au existat victime în urma dezastrului de la centrala industrială, iar toţi angajaţii au fost evacuaţi în siguranță, conform informațiilor agenției Reuters citată de site-ul de știri rt.com.

Cauzele producerii incidentului rămân deocamdată necunoscute până la desfășurarea tuturor investigațiilor de către autoritățile belgiene, anunță site-ul rt.com.

Antwerpen (Anvers, în franceză și Antwerp în engleză) este un oraș-port flamand situat în regiunea Flandra din partea de nord a Belgiei.

 

 

Surse: mediafax.ro, realitatea.net, www.rt.com, zf.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus