Premierul britanic, David Cameron: Imigranții trebuie să învețe limba engleză, altfel riscă să fie deportați

Premierul britanic, David Cameron Imigranții trebuie să învețe limba engleza, altfel riscă să fie deportați

Prim-ministrul britanic, David Cameron a declarat că imigranții care ajung în Marea Britanie pe bază de viză de căsătorie trebuie să demonstreze că după doi ani și jumătate și-au îmbunătățit limba engleză, pentru că altfel riscă să-și piardă dreptul de rezidență. În momentul de față, femeile imigrante care ajung în baza unei vize nupțiale de cinci ani trebuie să cunoască limba engleză la nivel elementar. Noile prevederi ar urma să intre în vigoare din luna octombrie a acestui an pentru cei care sosesc în Marea Britanie cu o viză conjugală. 

În legătură cu noile planuri, premierul sugerează că va încerca să impună niște reguli aspre pentru a forța imigranții să-și îmbunătățească abilitățile de limba engleză în termen de doi ani și jumătate. Totuși, acesta recunoaște că aceste măsuri de represiune ar putea conduce la destrămarea mai multor familii.

'' Când oamenii vin printr-o viză nupțială, după doi ani și jumătate, ar trebui să-și îmbunătățească engleza și vor fi testați, asta este important'', a spus primul ministru în timpul unui program Radio 4 BBC.  El nu îi învinovățește pe cei care nu pot vorbi engleză, dar nu este de acord cu modul de viață în familiile musulmane, unde bărbații își țin femeile închise în casă, fără nicio altă rudă de sex masculin.

''Ar trebui să fim foarte mândri de valorile noastre, liberalismul și toleranța noastră. Suntem una dintre cele mai de succes democrații multi-etnice, multi-religioase din lume. În cazul în care există fenomenul de segregare și oamenii sunt izolați, acest lucru nu este în acord cu valorile britanice și mai bine pleacă '', a mai accentuat David Cameron.

Atunci când a fost întrebat dacă o femeie care ajunge în Regatul Unit cu o viză de căsătorie și are copii în Marea Britanie, ar putea fi deportată, acesta a transmis că nu se poate garanta că va rămâne daca nu este în stare să învețe engleza, pentru că vine în țară și trebuie să-și asume responsabilități. 

În legătură cu îmbrăcămintea musulmană, primul ministru a spus că femeile nu ar trebui să poarte vălul islamic în școli acolo unde există uniforme speciale, în tribunale sau la punctele de frontieră, unde este necesar să fie identificate după față.

Cu toate acestea, planurile au fost criticate de baroneasa Sayeeda Warsi, prima femeie musulmană ministru în Cabinetul lui David Cameron. "Și de ce ar trebui să fie doar femeile musulmane care au posibilitatea de a învăța limba engleză?  De ce nu și cineva care locuiește în Marea Britanie și nu  poate vorbi limba engleză'', a scris Warsi pe o rețea de socializare.

 Există un număr de 190.000 de femei musulmane (22%), dintre care unele locuiesc de decenii în Marea Britanie și vorbesc puțin sau chiar deloc engleză, s-a scris într-un editorial din ziarul The Times.

 

 

Surse: The Telegraph, romanialibera.ro.
 

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus