Ministerul Muncii va implementa din nou programul „Fiecare copil în grădiniţă”

Ministerul Muncii va implementa programul "Fiecare copil în grădiniţă"

De la Ministerul Muncii s-a emis un comunicat prin care se anunţă că aproximativ 111.000 copii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani vor primi tichetul social în valoare de 50 de ron prin programul numit "Fiecare copil în grădiniţă".

Asistenţii sociali din primării vor avea rolul de a identifica copiii care sunt eligibili să primească tichetul şi să fie înscrişi în program. Asistentul social îl va ajuta pe părinte sau tutore să completeze să completeze o cerere şi să dea o declaraţie pe propria răspundere, documente care sunt anexate la dosarul social al familiei. "Potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, adoptate ieri (marți n.r) de Guvern, tichetele sociale vor putea fi folosite numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte și rechizite. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 lei venituri lunare pe membru de familie, adică de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură", scrie în comunicatul emis de Ministerul Muncii.

Copiii care corespund cerinţelor de înscriere în program vor primi tichetul în valoare de 50 de ron lunar în perioada septembrie-iunie şi înscrierea în programul "Fiecare copil în grădiniţă" se poate face şi după începerea anului şcolar. Pentru a beneficia de program nu este suficient ca părintele sau tutorele să îl înscrie ci este obligatoriu să frecventeze copilul grădiniţa regulat.

"Documentul mai stabilește că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm potrivit căruia maximum trei învoiri și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță dintr-o lună. Evidența prezenței copiilor la grădiniță este ținută de educatori și este monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj" notează Agerpres pe acest subiect. Deasemenea persoanele care deja au dosar social, fiindcă se află sub pragul de venit şi primesc ajutor social, nu mai este nevoie să îşi facă un nou dosar, copiii vor fi înscrişi automat în program.

Bugetul de stat va asigura sumele necesare pentru tichetele care se vor distribui în cadrul programului care se bazează pe Legea nr. 248 publicată în Monitorul Oficial în 2 noiembrie 2015,  privind stimularea participării la învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Asociația OvidiuRo și Ministerul Educației au lansat programul în anul 2010 şi de atunci 4.000 copii din peste 43 de comunități rurale și urbane mici au beneficiat de el, frecventând regulat grădiniţa. 

 

Sursa: Agerpres.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus