Modalităţi de a călători cu buget redus

Modalităţi de a călători cu buget redus

O maximă a lui Paulo Coelho spune "Călătoria nu este niciodată o problemă de bani, ci de curaj,” însă de cele mai multe ori oamenii se lovesc de obstacole atunci când vor să călătorească. Iată câteva trucuri prin care se salvează economii pentru vacanţe şi concedii.

Ce mijloc de transport să alegem?

În funcţie de distanţa pe care o avem de parcurs şi numărul de persoane cu care plecăm la drum, se poate lua această decizie cântărind avantajele şi dezavantajele unei călătorii cu trenul, cu maşina sau cu avionul. Dacă se pleacă în grup, o sugestie economă ar fi să se aloce un buget comun pentru a închiria un microbuz sau autocar ori pentru a plăti combustibilul prietenului care se oferă să vină cu maşina personală şi să transporte tot grupul. Persoanele care preferă să călătorească cu avionul trebuie să ştie că zilele de marţi, miercuri şi sâmbătă sunt cele recomandate pentru a rezerva biletul de avion, deoarece lunea se vând biletele pentru călătorii de afaceri, joi şi vineri cele pentru vacanţe şi duminica e rezervată pentru zborul înapoi. 

Timpul cel mai potrivit pentru a intra pe un site şi a face rezervarea biletelor este dimineaţa devreme, cât mai devreme şi seara târziu fiindcă atunci se înregistrează cel mai scăzut flux de turişti. Deasemenea lunile noiembrie, ianuarie şi februarie sunt recomandate pentru găsirea biletelor ieftine şi rezervare din timp. Momentul ideal pentru a rezerva un bilet de avion dacă vrei să faci economii este cu 6 săptămâni înainte de ziua în care se pleacă.

Unde ne cazăm cu buget redus?

Site-urile de specialitate oferă informaţii variate şi complete despre locurile de cazare, fie hoteluri, pensiuni etc., şi e benefic pentru bugetul tău să le consulţi şi să pui în balanţă ofertele, mergând pe recomandarea lor, şi nu doar pe cea a prietenilor care tocmai s-au întors dintr-o vacanţă minunată şi ieftină. O comunitate online cum e Airbnb.com unde oamenii se pot conecta între ei din circa 190 de ţări, prezintă încredere pentru a vedea oferte de cazare unice din toată lumea şi a le rezerva online. 

Anumite cuvinte dau rezultate bune dacă le foloseşti când cauţi pe internet locuri de cazare, cuvinte de căutare în google precum: "rooms in (orașul)", "cheap accommodation in…", "bed & breakfast in…" Încearcă să te împrieteneşti cu localnicii dintr-o zonă turistică şi menţine legătura pentru ca la următorul concediu să te poţi caza la ei, economisind banii de hotel sau pensiune.

În altă ordine de idei, verifică înainte de a pleca în călătorie dacă există abonamente de transport, la muzee, la obiectivele turistice în oraşul sau ţara unde te duci deoarece abomanentul este de regulă mai ieftin decât un bilet. Verifică deasemenea dacă există reduceri în funcţie de categoria socială în care te încadrezi: elev, student, pensionar etc. Profesorii de exemplu pot beneficia de discounturi mari. Alege pe parcursul sejurului să călătoreşti cu autobuze locale pentru că sunt mai ieftine decât cele turistice.

 

Sursa: respirotime.ro, feminis.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus