O listă cu cele mai bizare hoteluri din lume

O listă cu cele mai bizare hoteluri din lume

O listă cu şase dintre cele mai ciudate hoteluri de pe mapamond a fost făcută publică de către un site de turism şi preluată de Gazeta Românească. Hotelurile respective atrag persoanele aventuriere şi excentrice dar şi curioşii care vor să vadă ceva inedit.

Hotelul Giraffe Manor, Kenya: Proprietatea este de fapt un conac situat în mijlocul faunei sălbatice în Kenya, chiar în capitala Nairobi iar camerele sunt decorate cu mobilier de epocă care reprezintă secolul XIX. Elementul care face acest hotel să fie unic este prezenţa girafelor care se plimbă în voie pe toată proprietatea şi îi surprind pe turişti când le mănâncă din palmă sau când apar la ferestrele camerelor.

Hotelul Marmara Antalya, Turcia: Acest hotel oferă turiştilor o experienţă inedită. Toate camerele au vedere la mare graţie unui mecanism prin care hotelul se învârte la propriu. Aşezat pe ţărmul Mării Mediterane, hotelul este singurul din lume care "pluteşte". El se roteşte la fiecare 7 ore cu ajutorul a şase motoare care se află sub clădirea hotelului.

Hotelul Dasparkhotel, Austria: Hotelul este situat într-o poiană în regiunea Ottensheim şi este construit din cilindrii fabricaţi din beton armat. În interior camerele sunt decorate simplu cu un pat şi o veioză iar pe perete se află tapet. Deasemenea clădirea este securizată electronic. Deşi camerele sunt făcute din cilindrii de beton armat, hotelul se bucură de aprecierea turiştilor.

Hotelul Canopy Tower, Panama: Elementul inedit al acestui punct turistic este localizarea hotelului într-un turn. În trecut obişnuia să fie turn cu instalaţie radar pentru SUA. Canopy Tower are 5 etaje cu 12 camere duble. Toate camerele sunt îmbrăcate în lemn şi au băi de lux. Faptul că hotelul-turn este înconjurat de o pădure îl face şi mai atractiv pentru turişti.

Hotelul Im Wasserturm, Germania: La exterior acest hotel nu este foarte impresionant însă camerele au o panoramă magnifică spre Rhineland; ferestrele sunt extrem de înalte, la fel şi camerele. În anul 1990 cel mai înalt turn al Europei care datează din secolul XIX a fost transformat în acest hotel care pune la dispoziţia turiştilor 78 de camere luxoase.

Hotelul Kokopelli’s Cave Bed & Breakfast, New Mexico: Hotelul oferă experienţa inedită de a te bucura de confort într-o peşteră deoarece camerele sunt din piatră iar cabina de duş seamănă cu o cascadă în miniatură. Condiţiile de cazare sunt moderne chiar dacă aspectul pare desprins din epoca de piatră.

 

Sursa: gazetaromânească.com, hotelyouwant.com

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus