O româncă din Statele Unite este premiată de Barack Obama

O româncă din Statele Unite este premiată de Barack Obama

Viviana Grădinaru, o româncă din Statele Unite va fi premiată în cadrul unei ceremonii speciale la Washington DC pentru o invenție recunoscută la nivel internațional. Aceasta se află printre cei mai apreciați specialiști în medicină și cercetare, pentru că a descoperit tehnica prin care corpul unui șoarece devine transparent în întregime.

 Viviana Grădinaru a fost nominalizată printre cei mai buni cercetători care sunt premiați în fiecare an de președintele Statelor Unite, întrucât aceștia participă la dezvoltarea economiei, educației, medicinei și ingineriei mediului. Astfel, românca în vârstă de 35 de ani de la Institutul de Tehnologie California s-a clasat printre cei 105 câștigători ai celei mai înalte distincții oferite de Guvernul SUA. A fost remarcată alături de alți 20 de specialiști din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane, așa cum prezintă un comunicat de la Casa Albă.

“Acești oameni de știință aflați la începutul carierei ne arată calea spre eforturile noastre de a înțelege și confrunta provocările de la schimbările climatice până la sănătate și bunăstare. Îi felicităm pe acești oameni și realizările lor și îi încurajăm să continue să fie un exemplu pentru ingenuitatea și promisiunea incredibilă a poporului American”, a precizat Președintele Barack Obama.

Invenția realizată de Viviana s-a bazat pe obținerea transparenței întregului organism, pentru a analiza în detaliu anumite țesuturi, celule și organe interne. Prin această metodă oamenii de știință pot studia mai bine felul în care o anumită afecțiune se poate răspândi în corpul uman și modul în care își face efectul un medicament. Este și un punct de plecare pentru dezvoltarea unor terapii noi, potrivite în cazul autismului, durerilor cronice, potrivit știridiaspora.com.

Românca a absolvit  liceul  "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui și momentan locuiește în Statele Unite ale Americii. Din anul 2012 este profesor universitar la Universitatea Caltech din California, acolo unde există deja un laborator de cercetare ce poartă numele său, așa cum se arată pe site-ul știridiaspora.com.

 

Surse: stiridiaspora.com, b1tv.ro, whitehouse.com.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus