Premierul francez cere întărirea controalelor la frontiere, în urma atentatelor de la Bruxelles

Premierul francez cere întărirea controalelor la frontiere, în urma atentatelor de la Bruxelles

Atentatele de marţi i-au determinat pe mulţi oameni să ia o poziţie şi să îşi exprime opinia, iar din rândul politicienilor, Premierul francez a subliniat cât de urgentă este nevoia de a întări controalele la frontierele UE.

Miercuri, Manuel Valls a declarat pentru Radio Europe 1: "Este nevoie urgentă de adoptarea PNR (registrul european cu numele pasagerilor companiilor aeriene), este nevoie urgentă de consolidarea controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene. Acestea sunt propunerile Franței de luni de zile…În cele din urmă, este nevoie urgentă ca nimeni să nu mai poată trece cu acte false, pentru că știm că "Daesh" a furat numeroase pașapoarte în Siria. Acest lucru presupune că aceste dosare să fie verificate în detaliu, recuperate."

Premierul francez consideră că Europa a fost atacată şi că "trebuie să se avanseze cu privire la toate mijloacele pentru a lupta împotriva terorismului", iar răspunsul Europei la atentatele sângeroase din Belgia ar trebui să fie european. 

Valls a mai spus: "Au închis ochii, în toată Europa, dar și în Franța, cu privire la răspândirea ideilor extremiste ale salafismului, la cartiere care prin acest amalgam de trafic de droguri și islamism radical au corupt o parte dintre acești tineri", referindu-se la problematica răspândirii ideilor extremiste în toată Europa.

 

Sursa: agerpres.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus