Românii au fost cheltuitori de Revelion. Peste 40 milioane de euro e suma cheltuită în vacanță

Românii au fost cheltuitori de Revelion. Peste 40 milioane de euro e suma cheltuită în vacanță

Românii care au fost plecați în străinătate dar și în țară cu ocazia Revelionului, au cheltuit după cum susțin patronatele din industria turismului, peste 40 milioane de euro. 

Cele mai căutate zone din țară pentru Revelionul 2017 au fost Poiana Braşov, Valea Prahovei, Păltiniş, Bran-Moieciu, Maramureş şi Bucovina; ultimele trei fiind zone tradiționale. Față de anul precedent, a crescut cu 20% numărul românilor care au ales să petreacă vacanța de Revelion în afara țării. Zonele rurale ale României au fost alegerea majorității care a rămas în țară, aproximativ 165 de mii de persoane.

La capitolul schi, românii au cumpărat pachete de vacanță pentru destinații precum Italia, Franța, Austria, Bulgaria și Slovenia. Federația Patronatelor din turismul românesc precizează: ”Chiar dacă sfârșitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice și sociale, atât pe plan intern, cât și extern, acestea nu i-au mai afectat pe turiștii români la fel ca în anii anteriori; ceea ce a determinat creșterea circulației turistice în preajma sărbătorilor de iarnă.”

Tarifele au crescut cu 6% față de anul 2015 în perioada sărbătorilor, și în ciuda acestui fapt s-au cheltuit peste 54 milioane de lei pe aceste pachete de Revelion, numai în țară.

În ce privește vacanța în străinătate, s-a cheltuit mai mult decât în 2015 cu 23%, iar reprezentanții FPTR spun: ”Chiar dacă au beneficiat de un număr mai mic de zile libere, aproape 10.000 de turiști români au apelat la agențiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate.”

 

 

 

Sursa: stiri.tvr.ro, gazetadecluj.ro, rasport.ro

Sus