Stephen Walt: „extinderea NATO în România una din greșelile fundamentale a politicii externe a SUA”

** FILE ** President Bush declares the end of major combat in Iraq as he speaks aboard the aircraft carrier USS Abraham Lincoln off the California coast, in this May 1, 2003 file photo. Democratic congressional leaders on Tuesday, May 1, 2007 sent Iraq legislation setting timetables for U.S. troop withdrawals to President George W. Bush and a certain veto.  On the fourth anniversary of the president's "Mission Accomplished" speech, Senate Majority Democratic Leader Harry Reid said that Bush "has put our troops in the middle of a civil war. A change of course is needed."  (AP Photo/J. Scott Applewhite)

ANALIZĂ: Stephen M. Walt, profesor de relații internaționale la Universitatea Hardvard și un contribuabil constant al revistei Foreign Policy, consideră că extinderea NATO în România constituie una din erorile fundamentale ale politicii externe a Statelor Unite.

În articolul său din Foreign Policy, Stephen Walt subliniază faptul că politica externă a Statelor Unite în ultimele două decenii a fost dominată de două principale școli de găndire – paradigma neo-conservatoare și liberală, cu rezultate dezastruoase atât pentru politica SUA cât și pentru întreaga lume. El atrage atenția că altul ar fi fost mediul politic internațional și că principalele crize politice de astăzi ar fi putut fi evitate dacă liderii de la Casa Albă ar fi ascultat de sfaturile experților dintr-o altă paradigma a relațiilor internaționale, cea realistă.

„Realismul înțelege puterea ca pe elementul fundamental al vieții politice și vede statele ca fiind preocupate în primul rând de propria securitate într-o ordine internațională unde nu există nicio entitate supra-statală care să le asigure protecția. Realiștii consideră puterea militară ca esențială pentru perservarea independenței și autonomiei statelor, dar recunosc în același timp că aceasta este un instrument simplist ce are deseori efecte neintenționate. Ei consideră că naținalismul și alte identități locale sunt reale și persistente; statele acționează în majoritatea timpului în mod egoist, altruismul este rar; încrederea este un lucru rar iar normele și instituțiile internaționale au un impact minor asupra acțiunilor statelor puternice.”

Starea dezastrusoasă a scenei politicii internaționale devine evidentă dacă privim lucrurile din perspectiva ultimelor două decenii, și a prezentelor crize de securitate ce amenință ordinea internațională.

„La sfârșitul Războiului Rece, Statele Unite erau în relații bune cu toate marile puteri, al-Qaeda era o problemă minisculă, un proces real de pace avea loc în Orientul Mijlociu iar America se bucura de momentul său de putere unipolară. Politica bazată pe relații de putere urma să devină o chestie de trecut, iar omenirea avea să fie ocupată să se îmbogățească într-o lume globalizată unde principalele probleme aveau să fie legate de prosperitate, democrație și drepturile omului.Valorile liberale erau destinate să se răspândească în toate colțurile lumii, iar dacă acest proces nu avea să fie destul de rapid, puterea Americii era acolo să se asigure că acesta nu se va opri.

Derulați 25 de ani înainte până în ziua de azi. Relațiile cu Rusia și China sunt din ce în ce mai confrontaționale, democrație e în retragere în Europa de Est și Turcia, iar în Orient lucrurile merg din mai rău în dezastru. Statele Unite au cheltuit sute de miliarde de dolari luptând în Afganistan în ultimii 14 ani, iar Talibanii încă își mențin pozițiile ba chiar câștigă. După două decenii de mediere americană a procesului de pace dintre Israel și Palestina rezultatele sunt fără speranță. Chiar și Uniunea Europeană – poate întruchiparea cea mai evidentă a idealurilor liberale – se confruntă cu probleme importante ce nu au nicio rezolvare ușoară.”

Care sunt erorile fundamentale ale politicii externe a SUA, ce au condus lumea în acest stadiu?

În primul rând, invazia Iraqului din 2003, ce a costat trezoreria SUA câteva trilioane de dolari și mii de vieți pierdute. Fără acestă decizie puterea și influența regională a Iranului ar fi fost mai redusă, iar ISIS nu ar fi existat –  doar două cazuri din haosul geo-politic rezultat.

În al doilea rând, dacă „liderii politicii ai Americii ar fi urmat paradigma realistă, Statele Unite nu ar fi insistat pentru extinderea NATO din anii 90 sau ar fi limitat-o doar la Ungaria, Polonia și Cehia. Realiștii au înțeles că marile puteri sunt în special sensibile la configurațiile de putere de la sau în apropierea granițelor lor, și astfel experți precum George Kennan au avertizat că extinderea NATO va otrăvi inevitabil relațiile cu Rusia. Extinderea NATO nu a întărit alianța, ci doar a angajat Statele Unite să apere un grup de țări slabe și greu de apărat, ce se aflau la granița cu Rusia și departe de Statele Unite. Doamnelor și domnilor: aceasta este o combinație de clasică între aroganță și raționament prost în geo-politică”. O mai bună alternativă ar fi fost dezvolatarea Parteneriatului pentru Pace, ce urma să construiască legături nu doar cu țările din Europa de Est, ci și cu Rusia.

Alte erori majore ale politicii SUA, în opinia lui Stephen Walt sunt, politica greșită din Orient unde au încercat să controleze ascensiunea atât a Iraqului cât și a Iranului; încercările de a construi un stat stabil în Afganistan; „relația specială” pe care Statele Unite o au cu Israel – unde în loc de a fi un arbitru imparțial care să ofere o pace între cele două state America este doar avocatul Israelului, lucru ce nu a condus la securitatea acestuia din urmă; și nu în ultimul rând eroarea lui Obama de a schimba conducerea Libiei, lăsând în urmă un stat eșuat contronlat de ISIS.

Întreg articolul poate fi citit aici.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus