Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă ordonanţa privind interceptările şi cere atacarea ei la CCR

curtea supremă

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională a României în legătură cu ordonanţa de urgenţă privind interceptările, precizând că UNJR "condamnă instituirea SRI ca organ de cercetare penală”, considerând că măsura este reminiscentă erei comuniste în România, când Securitatea de stat avea atribuţii de cercetare penală.

„Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă în termeni categorici faptul că Guvernul a acordat Serviciului Român de Informaţii, printr-o ordonanţă de urgenţă, statutul de “organ special de cercetare penală”, atribuind astfel unui serviciu de informaţii secret un rol activ în procesul penal, fapt de natură a afecta drepturile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv dreptul la un proces echitabil", anunţă UNJR, într-un comunicat de presă.

UNJR consideră că Guvernul României prin ordonanța de urgență prin care încearcă să rezolve criza creată de decizia Curții Supreme încalcă în mod flagrant art. 115 alin. 6 din Constituţie, care prevede în mod neechivoc că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de legea fundamentală.

"În mod eronat, atât ministrul Justiţiei, cât şi prim-ministrul au afirmat în spaţiul public că, prin această ordonanţă, SRI nu a primit absolut nicio competenţă pe care nu o avea până la Decizia 51/2016 a Curţii Constituţionale. Această afirmaţie este contrazisă de înseşi prevederile legale în vigoare, modificate prin textul ordonanţei. Art. 13 din Legea 14/1992 de funcţionare a SRI prevede în mod ferm că organele Serviciului Roman de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsură reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest", se mai arată în declarația de presă a celor de la UNJR.

Unul din aspectele cele mai importante ridicate în comunicatul celor de la UNJR privește faptul că ofiţerii SRI ce vor colabora cu procurorii pe ariile de terorism şi siguranţă naţională capătă o „dublă subordonare” în urma acestei ordonanţe, „faţă de procuror pe de-o parte şi faţă de superiorii din SRI, pe de altă parte”, lucru care „va crea probleme legate atât de securitate, cât şi de dreptul la un proces echitabil”.

„UNJR trage un semnal serios întregii opinii publice să conştientizeze faptul că până acum actele de cercetare penală erau atributul exclusiv al procurorilor, care sunt magistraţi, parte a autorităţii judecători şi independenţi de orice altă putere. Atribuirea dreptului de a face acte de cercetare penală unui serviciu secret ne duce înapoi în era comunistă şi compromite independenţa anchetelor şi implicit independenţa justiţiei”, subliniază cei de la UNJR.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a fost fondată în anul 2007 și este condusă de către judecătorul Dana Gârbovan.

Sursa: Gândul, Știri pe Surse.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus