Valoarea acțiunilor producătorului auto Tesla în cădere liberă

tesla-elon-musk-1940x1091

Acțiunile producătorului auto Tesla Motors Inc. au ajuns la minimul ultimilor doi ani pe fondul neliniștilor că ieftinirea petrolului va duce la scăderea cererii de autovehicole electrice la care se adaugă grijile cu privire la capacitatea companiei de a produce în mod eficient noile vehicule sport.

Valoarea acțiunilor a scăzut cu 9% până la valoarea de 147,99 $ pe bursa din New York, cel mai mic preț la închidere din ianuarie 2014. De la începutul acestui an valoarea acțiunilor a scăzut deja cu 32%.

Compania cu sediul în Palo Alto, California specializată în producția de autovehicule electrice și baterii va anunța săptămâna aceasta rezultatele financiare pe ultimele trei luni. Însă sentimentele negative ale investitorilor sunt în creștere în ultima perioadă, dată cu lansarea ultimului autovehicul Model X SUV, datorită specticismului cu privire la capacitatea companiei de a produce acest vehicul complex în număr mare.

Tesla a produs 50,580 de vehicula anul trecut și și-a propus să atingă 500,000 până în anul 2020. Atingerea acestei ținte pare din ce în ce mai puțin probabil din moment ce prețul benzinei a ajuns la 2$ pe gallon în Statele Unite, consideră Kevin Tynan, analist la Bloomberg Intelligence. Creșterea capacității de producere va depinde de viteza cu care noua fabrică de baterii din Nevada își va începe producția și de introducerea în producția la timp a noului model de sedan. Investitorii așteaptă cu îngrijorare noile date de la companie cu privire la numărul de autovehicole estimate a intra pe piață în 2016. Elon Musk, unul din șefii executivi ai companiei a declarat anterior că e se așteaptă la o producție de 1600-1800 de unități pe săptămână a modelelor S și X în acest an.

„Estimările noastre sunt mai mici decât cele estimare de către companie, ceea ce va continua deprecierea acțiunilor Tesla” a afirmat James Albertine, trader la Stifel, Nicolaus & Co.

Alți analiști însă rămân pozitivi cu privire la evoluția pe termen lung a companiei.

„Există motive de înțeles pentru care valoarea acțiunilor Tesla a scăzut în ultima vreme” a afirmat analistul Dan Galves de la Credit Suisse, citând scăderea prețului petrolului și sentimentele negative ale investitorilor cu privire la industria auto. „Dar, în acest moment, vedem ca prematur sentimentul de scepticism cu privire la producerea noului Model X” a continuat acesta.

Alți analiști însă văd în această evoluție negativă a producătorului Tesla semnele unei alte bule financiare a companiilor tehnologice a căror valoare, consideră acesta, este mult supraevaluată.

Sursa: Bloomberg Business.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Sus